Cum trebuie să arate femeia ortodoxă în Biserică şi în societate?

• Dracii, vrăjmaşii înverşunaţi ai mântuirii sufletelor omeneşti, conlucrează nevăzut cu femeile şi fetele purtătoare de nume creştinesc, a slugări cât mai mult satanicei mode a nudului (dezgolire, despuiere), a-şi face apariţia lor fără nici o ruşine în casă, printre oaspeţi, prin curte, pe străzi, pe drumuri, în călătorii, în localuri publice, în birouri, ba chiar şi în casa lui Dumnezeu, în Sfânta Biserică. Zilnic spiritele infernale conlucrează nevăzut cu ele la coafor şi acasă pentru a-şi tortura părul capului, a-l bucla, încreţi, drota, vopsi… a-şi smulge sprâncenele şi a-şi încondeia altele false cu creionul, a-şi grima ochii, a-şi roşi buzele şi unghiile, a-şi vopsi (sulimeni, pudra) feţele, a-şi scurta poalele şi mânecile îmbrăcămintei, până ce le scot în public aproape despuiate, chiar şi în Sfânta Biserică cu capul, pieptul, spatele, mâinile și picioarele dezgolite. Adevăraţii creştini şi creştine strigă miraţi la vederea acelor arătări: „A pierit ruşinea… au apărut idolii, diavolii despuiaţi, printre noi! Satanica modă a nudismului nu se dă bătută, nu cedează, nu cade, se ţine tot în picioare!”. Diavolii conlucrează cu multe purtătoare de nume creştinesc, unii la sluţirea feţelor, alţii la sluţirea portului cuviincios creştinilor; iar boierul drăcesc saltă bucuros că are ce scrie în cartea păcatelor, care-i promite un seceriş grozav, o prăbuşire în iad a sumedenii de suflete cu nume creştinesc. O! Ce viclene şi pornite sunt spiritele acelea infernale în a răzvrăti omenirea împotriva Creatorului ei! Partea bărbătească o amăgeşte ca măcar o dată în săptămână să se sluţească lepădându-şi podoaba bărbătească (barba şi mustăţile) pentru a se face asemenea femeilor, famenilor, scapeţilor; iar pe femei şi fete le pune pe jăratec a se sluţi la faţă şi port pentru a deveni şi a se arăta în public fără pic de ruşine, cât se poate mai sluţite şi mai despuiate ca şi demonii!!! (Pr. Nicodim Măndiță, Vămile Văzduhului volumul II, pp. 575-576).

• Ceasurile pe care le pierzi gătindu-te la oglindă, şi după aceea umblând să te arăţi cu ce te-ai gătit şi întrebându-te mereu ce efect produci, sunt ceasuri sterpe în care nici o cugetare serioasă nu poate încolţi, în care tu nu eşti decât un manechin, care se învârteşte pentru a fi privit. Şi astfel, o bună parte din viaţa ta se risipeşte în nimicuri şi trage în risipă pe cealaltă. (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, p. 21)

• Femeilor şi fecioarelor creştine! Priviţi la chipurile şi îmbrăcămintea Sfintei Elisabeta, soţia bătrână a preotului Zaharia şi mama Sfântului Ioan Botezătorul, şi la tânăra pururea Fecioara  Maria şi luaţi pildă de purtare şi îmbrăcăminte. Vedeţi careva la dânsele: cap, piept, mâini ori picioare goale, cum învaţă modele lumii înşelătoare? Vedeţi careva aici: cercei, mărgele, coliere, mărțişoare, brăţări, inele, pudră, vopsele, manichiură la unghiile mânilor şi picioarelor şi alte fleacuri ale modelor amăgitoare? Creştinilor care voiţi mântuirea, părăsiţi calea pierzătoare a modelor, împodobirilor păcătoase, şi purtaţi-vă modest, cuviincios, după pilda vie dată de Preasfânta Fecioara Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, p. 47)

• Domnul a zis: „Voi nu puteţi face un păr alb sau negru”, iară ele se împotrivesc Domnului. „Priveşte, zic ele, noi vopsim părul negru sau alb şi-l facem roşu (culoarea favorită pe atunci) ceea ce e mult mai frumos”. Dar fiicele înţelepciunii să fie departe de asemenea prostie. Ce folos e pentru suflet din această împodobire a părului? Pentru ce nu puteţi voi să lăsaţi în pace părul vostru, pe care ba îl împletiţi, ba îl despletiţi, ba îl pieptănaţi în sus, ba îl răsfiraţi cu drotul? Unele se desfătează când îl răsfiră în bucle, altele cu fală îl lasă să cadă neted pe spate şi pe umeri. Afară de aceasta, mai adăugaţi nu ştiu ce cozi false monstruoase, care acoperă capul, sau în formă de diademă sau în formă de coif, sau perucă monstruoasă, cad ca o căpiţă pe spate. Acestea toate sunt monstruoase chiar şi când n-ar fi potrivnice Legii Domnului, care a zis că: „Nimenea nu-şi poate adăuga sieşi nimic la statura sa”. Dacă pe voi nu vă ruşinează nici această monstruozitate, atunci ar trebui să vă ruşinaţi măcar de întinare, întrucât voi puneţi pe capul creştin, sfinţit, nişte păr tăiat poate de la un netrebnic oarecare, sau poate de la un criminal, sau de la un menit iadului. Aruncaţi dar de pe capul vostru cel slobod toată această robie a pieptănăturii şi împodobirii! În ziua cea mare a bucuriei creştine am să văd: învia-veţi voi cu rumenele şi vopsele pe obraji şi cu toată împletitura monstruoasă a părului vostru, şi aduce-vor îngerii pe nişte aşa rumenite şi sulimenite pe nori întru întâmpinarea Domnului? Depărtați-vă dar de pe acum de tot ceea ce atunci are să fie aruncat! Să vă vadă Dumnezeu şi acum, cum are să vă vadă atunci. (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, pp. 53-54)

• Din minunatele învăţături ale Dumnezeieştilor Scripturi, ale Sfintelor Tradiţii, ale Sfinţilor Părinţi şi din sfaturile acestea, ale înţeleptului monah Nicodim Aghioritul, vedem cât de mult păcătuiesc creştinele care se duc la Sfânta Biserică împodobite şi înzorzonate cu felurite deşertăciuni. E bine ca orice creştină să se părăsească de deşartele împodobiri păcătoase, idolatre, şi să se îmbrace modest, cuviincios, aşa cum au pildă vie pe Maica Domnului şi alte fecioare şi femei sfinte din Vechiul și Noul Testament. Aşa să umble şi numai aşa îmbrăcate cuviincios să meargă la Sf. Biserică. După învăţătura Sfintei Biserici şi dreapta judecată, femeile şi fetele care se duc împodobite și înzorzonate la Sfânta Biserică, nu se pot ruga. Cererile lor sunt respinse de Dumnezeu ca jertfa lui Cain; iar ele, prin podoabele străine creştinătăţii, sunt ca nişte idoli. (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, p. 57)

• Dumnezeu, în înţelepciunea Sa nemărginită, a arătat, prin bărbaţii Săi inspiraţi şi prin fecioarele şi femeile sfinte ale Vechiului si Noului Testament, cum să se poarte creştinele dornice de mântuire. Pentru educarea şi luminarea creştinelor noastre, dăm aici înţeleptul sfat al luminatului Nicodim Aghioritul, cu scopul de a folosi cât mai multe suflete: „Femeile nu se cade a umbla goale sau descoperite, ci acoperite cuviincios. Precum nu se cade a se împodobi femeile şi mai cu seamă când se duc la Sfânta Biserică, tot aşa nu se cuvine să umble cu faţa descoperită, ci trebuie să-şi acopere nu numai capul, ci şi faţa lor când ies afară din casă, şi mai ales când se duc la Biserica lui Dumnezeu. Căci precum este lucru cinstit şi sfânt a se ruga cu capul acoperit – după porunca și hotărârea Apostolului – fiindcă prin acoperământul capului pricinuiesc slavă bărbaţilor lor şi cinste şi onoare îngerilor care le păzesc. Iar femeia, zice, slava bărbatului este”. Şi iarăşi: „Pentru aceea datoare este femeia să aibă învelitoare pe cap, pentru îngeri” (1 Corinteni 11, 7-18). […]  Să nu socotească cineva că este nou obiceiul a umbla femeile cu faţa acoperită. Nu. Acest obicei este vechi, care s-a păstrat de sfintele acelea drepte femei ale strămoşilor noştri: a lui Avraam, a lui Isaac, a lui Iacov, a lui Iuda şi a celorlalţi; precum aceasta se vede în cartea Facerii. […]  Însă şi până astăzi se păstrează, un obicei ca acesta de femeile evreilor şi ale turcilor care, când umblă afară din casă, îşi au fața acoperită. Acum, nu este ruşine mare ca femeile necredincioşilor şi ale păgânilor să imiteze obiceiul cel bun și sfânt al dreptelor femei din vechime, iar femeile creştinilor să nu voiască a-l imita? Nu este ocară şi ruşine ca femeile cele necredincioase să umble cu faţa acoperită ca să nu smintească pe bărbaţii care le văd, iar femeile creştine să umble fără nici o ruşine, cu faţa şi cu pieptul descoperite, şi aşa să smintească şi să muncească sufletele bărbaţilor care le privesc? Cu adevărat, bine a zis Dumnezeiescul Pavel: „Neamurile care n-au lege, păzesc fireşte cele ale legii”, iar femeile creştinilor care au legea şi Sfânta Evanghelie nu voiesc să păzească cele ale legii, ci fac aşa ca şi cum n-ar avea lege; pentru aceasta mai rău decât neamurile se vor judeca.  Pentru aceea vă rog, surorile mele creştine întru Domnul, să întrebuinţaţi acest bun obicei şi când ieşiţi din casele voastre, și mai cu seamă când vă duceţi la Sfânta Biserică, acoperiţi-vă feţele ca să nu pricinuiţi sminteală bărbaţilor când vă văd. Căci dacă femeile când citesc vreo sfântă carte se cade a se acoperi, ca să arate şi cu chipul cel dinafară pe evlavia cea dinăuntru a inimii, precum zice sfinţitul Hrisostom: „Deci, îndată ne strângem şi mâinile ni le spălăm, când voim să luăm vreo carte. Şi femeia, de va fi descoperită, îndată se înveleşte cu broboada, că pe cea dinăuntru evlavie o arată portul. Vezi cum chipul evlaviei cel dinafară se face propovăduitor celui dinăuntru?” (Omilia 53 la Ioan). Dacă, zic, se învelesc femeile în vremea citirii sfintelor cărţi, cu cât mai mult se cuvine a se acoperi când se duc la biserica lui Dumnezeu ca să se roage! Fiindcă cu acoperământul cel dinafară arată evlavia cea dinăuntru a sufletelor lor. Iar de nu veţi asculta, iată vă spun mai înainte că în ziua judecăţii are să vă judece femeile evreilor şi ale turcilor; fiindcă ele, cu toate că erau necredincioase şi necumpătate, îşi acopereau feţele lor, dar voi care sunteţi credincioase şi vă făgăduiţi întreagă înţelepciune şi curăţie, umblaţi pe drumuri descoperite şi dintr-aceasta multe suflete aţi coborât în iad. (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, pp. 59-61)

• Iscusinţa împodobirilor trupeşti e o iscusinţă întunecată şi satanicească, care prăbuşeşte sufletele în iadul vremelnic şi veşnic, schimonosindu-le până la asemănarea cu spiritele infernale. Cele ce am zis despre împodobirile hainelor – învaţă fericitul Nicodim Aghioritul – zicem şi pentru dresuri, adică pentru vopsirea genelor, sulimanuri, vopsirea sprâncenelor şi a părului (smulgerea sprâncenelor și încondeierea lor în felurite forme după blestemata modă a vremurilor acestora), pentru ciumpăvirea bărbilor, schimonosirea glasului, umbletul cu delicateţe, căutătura cea curvească, mişcările cele necuviincioase, prefacerile cele dezmierdătoare şi alte drăceşti şi sataniceşti lucruri ca acestea, curioase şi de prisos; că negreşit toate acestea sunt oprite de la creştini, de la bărbaţi şi de la femei, precum sunt oprite şi hainele cele împodobite, ba chiar sunt oprite mai mult decât acelea. Şi de unde aducem dovezi pentru aceasta? 1) Din aşezămintele împreună ale tuturor Sfinţilor Apostoli, căci zic ei în cartea întâi, capitolul 8, aşa: „Nu-ţi zugrăvi faţa ta cea făcută de Dumnezeu, căci nimic nu este la tine care i-ar trebui altă podoabă, fiindcă cele făcute de Dumnezeu sunt bune foarte; iar toată podoaba ruşinoasă pusă peste cea bună, ocărăşte darul Meşterului (a lui Dumnezeu)”. 2) Din cuvintele cele mai dinainte ale Apostolilor Petru şi Pavel, căci dacă ei opresc femeile de a se împodobi cu haine scumpe şi ţesute cu aur şi mărgăritar, care sunt semne numai ale bogăţiei, cu atât mai mult opresc pe femei de a pune dresuri şi sulimanuri pe faţă, care sunt din fire de mirare, prea dichisite şi curioase, curveşti şi sataniceşti. Aceasta o arată şi Dumnezeiescul Hrisostom, zicând: „Dacă semn al bogăţiei netăgăduit este aceea adică a se înfăşura (cum zice Ap. Pavel) cu aurite, cu mărgăritare, cu haine de mult preţ, cum nu este mult mai mult al dichisirii de prisosit a se încărca cu sclivisituri, vopsiri pe ochi, umblare moleşită, glas piţigăiat, ochi amoroşi şi plini de toată curvia? Căci acestea toate sunt neruşinare şi urâciune”. Dacă sclivisirea feţei şi dresurile le opresc Dumnezeieştii Apostoli de la femeile cele măritate, trufaşe şi bogate, cu atât mai mult opresc acestea de la copile şi de la fecioare. Despre acestea spune clar acest grăitor de aur: „Şi dacă de la cele cu bărbat, dezmierdate şi bogate sunt oprite acestea, cu atât mai mult de la cele ce au făgăduit feciorie” (Omilia 8 la Epistola întâi către Timotei). (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, pp. 75-77)

• Ca unui credincios ce eşti şi om al lui Dumnezeu, nu ţi se cade să îngrijeşti prea mult părul capului şi să faci breton sau freză, sau a-l lăsa să cadă pe frunte, sau a-l despărţi prin cărări; nici a-l încreţi sau a-l bucla, sau a-l face în diferite chipuri, sau a-l colora bălai, pentru că şi legea opreşte aceasta zicând în Deuteronom: „Să nu vă încreţiţi părul, nici să-l faceţi bucle”. (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, p. 78)

• Sf. Grigorie Teologul: „O, femeilor fără de minte încetaţi de a mai face capul vostru ca un turn înalt şi de a mai pune batiste multe şi păr străin pe el, încetaţi de a vă mai unge feţele voastre – cu dresuri, cu sulimanuri, cu roşeli şi alte vopsele – căci feţele voastre sunt Chipul şi zidirea lui Dumnezeu. Pentru că în loc să aveţi faţa voastră firească, precum v-a dăruit-o Dumnezeu, voi puneţi mască străină şi mânjituri, cu care vă arătaţi nu oameni, ci mascaralele oamenilor” (În cuvântarea asupra femeilor celor ce se împodobesc).

• „Deoarece Dumnezeu în ziua judecăţii se va mânia asupra voastră şi văzând că aveţi altfel de faţă afară de cea dăruită de El, va striga cu mare glas şi cu urgie asupra fiecăreia din voi şi va zice: «Pleacă de aici, femeie neruşinată, fugi din faţa Mea ca să nu te mai văd; afară din împărăţia Mea, nu te cunosc cine eşti, nu eşti zidirea Mea, căci nu Eu ţi-am dat astfel de faţă, ci diavolul şi satana. Faţă de căţea neruşinată. Eu nu te-am zugrăvit cu dresuri, ci te-am zidit după Chipul şi Asemănarea Mea, şi cum deci voi putea să te bag în împărăţia Mea? Să am în loc de Chipul Meu, pe tine, care te-ai făcut idol diavolului cu roşelile, cu sulimanul şi cu pudrele?»” (Sf. Grigorie Teologul în cuvintele asupra femeilor care se împodobesc).

• Sfântul Sinod ecumenic al VI-lea – scrie şi Nicodim Aghioritul – porunceşte să se îndrepteze cu certări bărbaţii şi femeile care se ferchezuiesc şi-şi împletesc perii capului lor, spre vătămarea şi amăgirea celor ce-i privesc; şi, dacă nu se îndreptează, îi desparte, zicând astfel în canonul 96 al lui: „Cei ce întru Hristos prin Botez s-au îmbrăcat, au mărturisit a urma petrecerea Lui cea în trup. Deci, pe cei ce părul capului, spre vătămarea celor ce-i văd, cu aflări de împodobire îl împletesc şi-l gătesc, şi amăgire din aceasta propun sufletelor celor neîntărite, cu certare potrivită, părinteşte îi vindecăm… iar dacă cineva afară de canonul acesta ar face, să se afurisească”. Tot aşa şi Sfântul şi ecumenicul Sinod al 7-lea, supune certării pe Episcopii şi clericii care se împodobesc cu haine luxoase sau se ung cu mirosuri; căci aşa zice în canonul 16 al lui: „Deci, Episcopii sau clericii care se împodobesc pe sine cu haine strălucite şi luminate, aceştia trebuie a se îndrepta. Iar de ar stărui, să se dea certării. Aşijderea și cei ce se ung cu mirodenii; iar certarea aceasta este: pe o săptămână să se afurisească, după al 27-lea canon al Sinodului 6 ecumenic. Sub această afurisenie – zice subînsemnarea canonului 96 al Sinodului 6 ecumenic – cad, după Zonara, şi cei ce nicicum nu pun brici pe capul lor, nici îşi taie perii capului, ci înadins îi lasă ca să se facă lungi până la brâu, ca al femeilor. Asemenea şi cei ce îşi vopsesc pletele ca să se facă roşii, sau ca aurul, sau îl leagă cu trestii ca să se facă creţe, sau pun peruci şi străin păr pe capul lor. Acestei afurisenii se supun şi cei ce îşi rad bărbile ca să se facă drepte şi frumoase în urmă, şi nu creţe, sau pentru ca să se arate totdeauna ca nişte tineri fără de bărbi. Şi cei ce cu cărămidă înfocată îşi ard perii câţi sunt mai lungi decât ceilalţi sau mai strâmbi (care îşi potrivesc, tund) precum şi cei care cu ţimbistre îşi smulg perii feţei ca să se arate frumoşi. Sau îşi vopsesc bărbile ca să nu se arate bătrâni. Aşijderea (sub aceeaşi afurisire cad) şi femeile ce se sulimenesc și pun dresuri (pudră, cremă, vopsele…) pe faţa lor, ca să se arate frumoase şi să tragă pe bărbaţi spre sataniceasca lor iubire. O, şi cum ticăloasele (ticăloşii) îndrăznesc a necinsti chipul ce le-a dat Dumnezeu cu aceste mici împodobiri. Ah! şi cum le va cunoaşte Dumnezeu de sunt făpturi şi chipuri ale Sale, când ele (ei) poartă altă faţă, diavolească, şi alt chip, satanicesc”.

• Femeia împodobită este casa tuturor diavolilor din iad. Aşa zice Sf. Ambrozie, Episcopul Mediolanului. Şi dacă observăm cu atenţie urmările majorităţii femeilor pasionate după mode, lux, cochetării, împodobiri, înzorzonări, sulimeniri, sluţiri, etc., vedem că aşa este şi că are foarte multă dreptate acest Sfânt Părinte bisericesc. Spre edificarea multor suflete, dăm aici întâmplarea de mai jos:
• Femeia împodobită, a văzut pe diavoli jucând în părul ei: Într-o cetate creştinească era o femeie cu numele Margareta, care iubea mult a se împodobi în duminici şi în celelalte sărbători. Într-o zi de sărbătoare s-a pregătit să se ducă la o petrecere lumească, ştiţi dvs. cum e obiceiul omenirii păcătoase… la joc! În acest scop şi-a luat toate hainele pentru gătit şi cutia cu dresuri pentru faţă, și s-a dus cu ele înaintea oglinzii pentru a se găti, ca să fie frumoasă și plăcută la lumea care o va vedea. În felul acesta şi-a pierdut câtva timp din sfânta zi de sărbătoare, cu lăutul, cu pieptănatul şi cu aranjatul părului, cu pudratul feţei, cu feştitul buzelor cu roşu, cu aşezatul cerceilor, mărgelelor, hainelor, inelelor, brăţărilor, etc. După ce s-a văzut gătită, aşa cum credea ea că ar fi mai pe placul lumii, s-a plimbat puţin prin casă, uitându-se pe lângă sine, să vadă cum îi stau hainele pe corp. După aceea hai înapoi la oglindă să vadă cât e de frumos îmbrăcată, cum îi este faţa de rumenită, cum îi părul de întocmit şi cum este încreţit, cum îi stau cerceii, pieptenii, mărgelele, panglicile, salbele și celelalte. Când îşi priveşte faţa în oglindă, ce credeţi că a văzut? Printre părul pieptănat, aranjat şi încreţit la modă, a văzut pe capul ei şi pe corp, o sumedenie de drăcuşori ca în chip de şerpi, care umblau printre cosiţe, pe grumaz şi pe haine. Aceşti drăcuşori, în chip de şerpi erau grozav de urâţi si înspâimântători la vedere. Din gurile lor ieşeau scântei, foc şi fum negru şi puturos. Atâta erau de răi încât se mâncau unii pe alţii, şi şuierau de te cuprindea groaza. La vederea aceasta înfricoşată, biata femeie a scos un strigăt de spaimă, a dat înapoi și a căzut pe spate leşinată de frică. Tocmai târziu seara, când lumea se întorcea de la praznicul diavolului, unde jucase, şi-a venit în fire şi biata femeie din leşin. După ce s-a deşteptat, a cunoscut că împodobirea cu haine de lux şi schimonosirea feţei cu pudră, roşeală, cercei şi alte podoabe femeieşti, nu sunt plăcute lui Dumnezeu, ci numai dracilor… De aici înainte n-a mai cutezat să se mai împodobească, ci totdeauna umbla îmbrăcată simplu. Îmbrobodită, învăţând pe oricare vrea s-asculte, ca să se păzească de a se împodobi, că-i mare păcat. O altă carte bisericească spune că la vămile văzduhului ies dracii înaintea celor care au acest obicei drăcesc al sulimenitului şi le trag în focul nestins… Sfinţii îngeri spun că femeile și fetele care se sulimenesc şi se împodobesc, se aseamănă cu dracii. (Pr. Nicodim Măndiță, Părăsiţi calea Pierzării, pp. 126-128. Vezi şi vama 22-a din cele 24 vămi ale văzduhului).

• Sfântul Apostol Pavel, combătând luxul, zice: „Aşijderea şi femeile întru podoabă de cinste, cu sfială şi cu întreagă înţelepciune să se împodobească pe sine, nu cu împletiturile părului, sau cu aur, sau cu mărgăritare, sau cu haine scumpe; ci cu fapte bune” (1 Timotei 2, 9-10).

• „Podoaba voastră – zice Sfântul Apostol Petru – să fie nu cea dinafară a împletirii părului și a înfăşurăturii aurului, sau a îmbrăcămintei hainelor; ci omul cel ascuns al inimii, întru nestricăciunea duhului celui blând şi lin, care este înaintea lui Dumnezeu de mult preţ. Căci aşa se împodobeau odinioară şi sfintele femei” (1 Petru 3, 3-5).

• „…Acestei afurisiri – zice subînsemnarea canonului 96 al Sinodul 6 ecumenic – se supun şi cei ce îşi rad bărbile, ca să se arate drepte şi frumoase în urmă, și nu creţe, sau pentru ca să se arate totdeauna ca nişte tineri fără de bărbi.” (vezi pe larg în Al cui chip să purtăm, de Pr. Nicodim Măndiță). „De asemenea sub aceeaşi afurisenie cad şi femeile cele ce se sulimenesc şi pun dresuri pe feţele lor ca să se arate frumoase şi să tragă pe bărbaţi spre sataniceasca iubire a lor. O! şi cum, îndrăznesc, ticăloasele, a necinsti chipul ce li le-a dat Dumnezeu, cu aceste mici împodobiri. Ah! şi cum le va mai cunoaşte Dumnezeu de sunt făpturi şi chipuri ale Sale, când ele poartă altă faţă diavolească și alt chip satanicesc.” (după subînsemnarea canonului 96 al Sinodului 6 ecumenic, Pidalion, o.c. pp. 205-206).

• Femeile care-şi vopsesc şi sluţesc feţele, şi se parfumează, pe lângă pedepsele de aici, cad şi în munca veşnică. Aceasta o aflăm şi în cartea cu vămile văzduhului. „Ducându-ne noi – istoriseşte Sfânta Teodora Sfântului Grigore – am ajuns la vama acelora care se sulimenesc, făcându-şi faţa alba și rumenă, ca să se arate mai frumoase şi să atragă pe tineri spre pofta curviilor, și a acelora care se împodobesc cu felurite podoabe şi cu flori, şi se ung cu miresme. Dracii acelei vămi erau foarte mârşavi şi grozav de urâţi, arătându-se ca și cum ar fi femei sulimenite şi cu felurite podoabe pe capetele lor, şi alţii cu mulţime de flori împodobiţi şi ieşea o mare putoare de la ei. Alţii se arătau cu cutii cu dresuri și cu păhăruţe pline de scârnăvii. Şi dacă m-au văzut că sunt femeie, au alergat asupra noastră urlând şi răcnind ca nişte fiare sălbatice, repezindu-se să mă apuce din mâinile Sfinţilor îngeri. Ei făceau chipuri curveşti şi măscăriciuni, şi cercetându-mă foarte cu deamănuntul, una câte una, de m-am sulimenit şi m-am dus la biserică sulimenită, şi în ce zi m-am sulimenit, şi de câte ori, sau de m-am spălat cu gând să mă fac mai albă pentru a plăcea celor ce mă vor vedea, sau de m-am uns cu niscai miresme şi unsori mirositoare pentru pofta curviei, nelăsându-mă după cum m-a făcut Dumnezeu. Şi se mirau dracii cum de am ajuns până la acea vamă, şi cum tremuram de frică, dar fiind femeie săracă, n-am făcut, nici nu ştiu să mă fi dres vreodată, şi la unele m-au aflat vinovată şi se repezeau dracii să mă răpească din mâinile Sfinţilor îngeri. Dând, deci, Sfinţii îngeri din cele ce mi-a dăruit Sfântul Vasile, am scăpat și de la această blestemată vamă. Şi strigau dracii şi scrâşneau cu dinţii, şi se lăudau că vor umple iadul cu femeile care se sulimenesc şi se împodobesc. Ducându-ne noi de la acea vamă, vorbeau Sfinţii îngeri între dânşii: «Vezi, de la această vamă nu scapă nici una din femeile acelea care se sulimenesc şi se împodobesc ca să se arate frumoase. De aici, de la această vamă, le răpesc dracii şi le aruncă jos în iad, fiindcă femeile socotesc că n-ar fi păcat, dar este mai mare decât curvia, că dau sminteală celor ce le văd, şi răpesc pe tineri, asemănându-se dracilor»” (Vama 22-a a femeilor ce-şi sluţesc fețele).

• Când vă dichisiţi părul cu multă strălucire ca să păreţi astfel în afară, atrageţi asupră-vă, şi după voi, ochii și suspinele tineretului; vă procuraţi o hrană patimii poftei sexuale: vă aprindeţi focul dorinţelor, şi chiar dacă voi înşivă nu pieriţi, cu toate acestea pierdeţi pe alţii. Când, aşadar, sunteţi o săgeată şi un venin pentru cei ce vă privesc, nu puteţi prezenta scuza că rămâneţi curată în adâncul inimii voastre! (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, p. 151)

• Să creştem dar bărbaţii astfel, ca să nu caute la frumuseţea trupească. Dacă tu, soţie, te împodobeşti ca o păpuşă, obişnuieşti pe bărbatul tău cu figuri spoite şi-l faci să cadă pradă femeilor de stradă care se spoiesc mai mult ca tine. Dar dacă tu îl obişnuieşti să iubească în femeie castitatea şi virtutea, nu se va mai uita la femei de stradă, pentru că nu găseşte la ele aceste calităţi. (Sf. Ioan Hrisostom, epistola către Teodora 13).

• Sf. Ciprian, Episcopul Cartaginei, sfătuieşte pe fecioare, zicându-le: „Ascultaţi-mă deci, o, fecioare! Vă rog, ascultaţi-mă ca pe un tată care vă dă învăţămintele şi sfaturile sale. Ascultaţi-mă ca pe unul care veghează sincer în interesul vostru. Fiţi ceea ce v-a făcut Dumnezeu; rămâneţi aşa cum v-a format mâna Tatălui. Faţa voastră să rămână cinstită, gâtul vostru fără podoabe, frumuseţea voastră sinceră. Nu vă străpungeţi deloc urechile. Nu vă atârnaţi de braţe și de gât brăţări şi coliere preţioase. Nu vă puneţi picioarele în inele de aur (e vorba de inelele preţioase pe care femeile le purtau mai presus de glezna piciorului, numite: Periselide). Nu vă vopsiţi părul. Ochii să vă fie vrednici de a vedea pe Dumnezeu. Mergeţi la baie în societatea persoanelor de sexul vostru, cum se cade. Feriţi-vă de întrunirile periculoase ale nunţilor, cum şi de ospeţele provocatoare de amor, a căror frecventare e plină de pericol. Sunteţi fecioare şi serve ale lui Dumnezeu, arătaţi-vă superioare toaletei. Să ştiţi a rezista strălucirii aurului, voi care triumfaţi asupra cărnii şi asupra lumii. Va fi nevrednic de voi, că neputând fi învinse de cei mai puternici inamici, să fiţi învinse de cei mai slabi. «Este strâmtă şi îngustă calea ce duce la viață» (Matei 7, 14). E greu şi anevoios drumul ce duce la glorie, adică acel drum pe care merg Martirii, pe care-l fac fecioarele şi pe care înaintează drepţii. Fugiţi de căile largi şi întinse; sunt pline de amăgiri ce duc la moarte, şi de poftele omorâtoare.” (Din scrierile Sf. Ciprian: Despre purtarea fecioarelor)

• Sfântul Ciprian, arătând feluritele prăbuşiri şi primejdii care lovesc pe cei chemaţi, dacă se încurcă cu deşertăciunile lumeşti, mustra aspru pe fecioarele care frecventau băile publice, zicând: „Dar ce voi zice de acelea care frecventează băile publice, care cu priviri lacome de stricăciune, dezonorează trupuri consfinţite cinstei şi fecioriei. Amestecate cu oameni, ele îi privesc în mod ruşinos şi nedemn în spectacol. Nu-şi procură ele atunci un farmec seducător la vicii? Nu provoacă, nu excită deloc prin însăşi necinstea lor, cele mai josnice instincte ale celor care le privesc? Fiecare ziceţi: «Să vedem cu ce intenţie vine acolo?». «Eu nu gândesc decât să-mi odihnesc şi să-mi curăţesc corpul meu slab», zici tu. Această proastă apărare nu vă dezvinovăţeşte, nu vă scuză nicidecum de delictul neruşinării şi desfrânării. O astfel de baie întinează, departe de a spăla, ea nu curăţeşte deloc membrele, ci le murdăreşte. N-aveţi asupra nimănui priviri neruşinate? Dar cineva vă aruncă de acestea asupră-vă. Nu vă pângăriţi ochii printr-o plăcere ticăloasă, dar procurând această plăcere altora, vă necinstiţi pe voi înşivă. Din baie faceţi un spectacol şi ajungeţi de la aceasta la lucruri mai rele decât cele ce se văd la teatru. Vă lipseşte orice ruşine. Prin veşminte părăsiţi orice demnitate, orice cinste. Fecioria se dezvăluie pentru a atrage ochii şi pentru a-şi pierde floarea sa. Vedeţi, dacă după ce aţi îmbrăcat din nou veşmintele voastre, păstraţi aceeaşi modestie în mijlocul oamenilor? Voi, a căror îndrăzneală în dezbrăcare, a făcut să crească imprudenţa! Iată pentru ce Sfânta Biserică plânge adeseori pe fecioarele sale, pentru ce ea se plânge de ticăloşiile lor şi de relele relaţii! Aşa se întâmplă cu floarea fecioriei, astfel fecioria îşi pierde floarea şi cinstea, şi îşi vede înjosită toată demnitatea, toată gloria sa. Astfel inamicul ademenitor se vâră meşteşugit şi prin înşelăciuni surprinzătoare el, diavolul, se introduce pe ascuns. Da, voind să se împodobească cu mai multă eleganţă, permiţându-şi prea mari libertăţi, fecioarele încetează să rămână fecioare. Pătate prin fapte ruşinos ascunse, văduve înainte de a fi măritate, ele trădează nu vreun bărbat, ci chiar pe Hristos. Astfel de chinuri ce vor suferi pentru păcatul fecioriei pierdute, vor fi cu atât mai îngrozitoare, cu cât ar fi fost mai mari recompensele la care ele ar fi fost chemate.” (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, pp. 166-167)

• Femeile care se scaldă în văzul bărbaţilor, sau bărbaţii înaintea femeilor, cele care se împodobesc după moda deşertăciunii lumeşti, şi se dezgolesc aproape până la despuiere, cum vor scăpa de păcate și ce răspuns vor da în ziua înfricoşatei Judecăţi?… Să luăm aminte! (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, p. 167)

• Lumea noastră – cu nume creştinesc – se îngrijeşte numai de trup cum să se îmbrace mai frumos, mai luxos, mai la moda zilei; iar pe suflet îl dă uitării. Mai pe urmă, după felurite pedepse şi dureri suferite, după auzirea propovăduirii preoţilor Bisericii, o parte din creştinii care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi se ostenesc a-l păzi, încep a pune preţ și pe suflet. Cuminţindu-se, părăsesc gătelile, moda, luxul şi împodobirile trupeşti şi se ostenesc a se îngriji şi de suflet. Decât deloc, e bine ca fiecare creştin și creştină, şi mai pe urmă când s-a trezit din somnolenţa pasiunii împodobirii trupului, să se îngrijească cât mai mult de împodobirea sufletului cu fapte bune, împodobindu-se nu trupeşte, ci duhovniceşte, cu strălucitele virtuţi creştineşti.  (Pr. Nicodim Măndiță, Luxul şi împodobirile ruinează sufletul, p. 153)

• „Dacă vreo femeie, din asceză părută, şi-ar schimba îmbrăcămintea şi, în locul hainei femeieşti obişnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema.” (Canonul 13 Gangra, pentru osânda femeilor care îmbracă veşminte bărbăteşti)

• „Dacă vreuna dintre femei, pentru asceză părută, şi-ar tunde părul ce i l-a dat  Dumnezeu spre aducerea-aminte de supunere, să fie anatema ca una ce strică porunca supunerii.” (Canonul 17 Gangra, pentru ca femeile să nu-şi tundă părul)

• „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău.” (Deuteronom 22, 5) 

• „Niciun bărbat să nu îmbrace haină femeiască, nici femeile să nu îmbrace cele cuvenite bărbaţilor… Deci cei ce în viitor vor încerca să facă ceva din cele menţionate mai sus, aceştia, de vor fi clerici, să se caterisească, iar de vor fi laici, să se afurisească.”(Canonul 62 al Sinodului al VI-lea, Pidalion – Bucureşti, 1933, p. 266)